Specialistul este de parere ca acest tur de scrutin este unul dintre cele mai grele prin care cetatenii Romani au trecut. Gabriel Diaconul este convins insa de faptul ca in contextul pandemiei, alegatorii au invatat mai multe despre ideea de unitate.

”Nu mai avem privilegiul ignoranței, pentru că pandemia ne-a învățat că dacă stăm uniți putem face o mare diferență.Relația om – comunitate e obligatoriu reciprocă, ne străpunge simțul echității, dar în realitate om – comunitate fură, problema e ce fenomen se naște din furt sau minciună, dacă va exista un reflex echitabil după faptă și răsplată sau nu. În Romania încă nu există acest reflex.” a precizat specialistul.

Cel mai renumit psihiatru din România avetizeaza: ''Oamenii care ajung în funcție acum vor avea robinetul cu bani!''

Totodata, Gabriel Diaonu trage un semnal de alarma in ceea ce priveste dezamagirea prin care romanii trec in anii de dupa revolutie. Acesta sustine ca alaegatorii sun debusolati in a alaege pe cineva sau ceva, insa in unanimitat este cert ca isi doresc acelasi lucru, un intreg sistem care sa raspunda cat mai bine nevoilor lor. De aseemenea, acesta ii critica pe cei care nu vor sa te puna in pozitiade a vota, insa au in continuare nemultumiri.

”Oamenii nu știu pe cine să aleagă, nici la propriu, nici la figurat, nu își înțeleg forța alegerii. Au constatat că dacă ar fi să existe o alegere într-o anumită comunitate, tot aceiași oameni conduc. (…) Oamenii se plâng, dar din poziția celui care nu s-a prezentat la extemporal, dar constată că l-a picat deja.”a mai adaugat Gabriel Diaconu.

Renumitul psihiatru avertizeaza cetatenii sa calculeze atent ce isi doresc pentru urmatorii ani si sa aiba mereu in atentie faptul ca cei alesi vor avea controlul asupra modului in care banii publici vor fi gestionati.

”Oamenii care ajung în funcție acum vor avea robinetul cu bani. Există o România practică, care stă într-un pix, oamenii cu care vorbesc și spun că nu îi interesează ar face bine să se mai gândească.” a mai spus psihiatrul.