ADS

Magistrații Instanței Supreme au amânat, din nou, decizia în cazul solicitării Elenei Udrea privind suspendarea executării pedepsei de șase ani de închisoare din dosarul „Galei Bute”. Judecătorii ar putea lua o decizie pe 20 iunie.

Momentan, magistrații nu s-au clarificat în privința procedurii de citare a Elenei Udrea în Bulgaria. Aceștia au primit mai multe documente de la autoritățile din Bulgaria care spun că Elena Udrea nu dorește să fie audiată în cererea privind suspendarea executării pedepsei. Totuși, ea ar dori să fie audiată pe fond la recursul în casație.

Elena Udrea nu vrea să fie audiată prin videoconferință

Anterior, reprezentanții celor două părți, atât cei ai Elenei Udrea, cât și procurorul de ședință al DNA, au susținut că procesul poate continua în acest fel, însă judecătorii din România au decis contrariul. Ei vor să refacă ordinul european de anchetă pentru a o întreba pe Udrea când vrea să participe la recursul în casație.

Dosarul „Gala Bute” | Decizie de ultimă oră a magistraților: Ce se întâmplă cu Elena Udrea

Elena Udrea a transmis prin avocați că vrea să participe în persoană la acest proces, ci nu prin videoconferință. Avocatul acesteia, Veronel Rădulescu, susține că la închisoarea unde se află Elena Udrea din Bulgaria nu se află acest sistem, iar ea trebuie dusă la o altă judecătorie și transferată temporar într-un alt centru de detenție.

Condamnarea Elenei Udrea

Reamintim că Elena Udrea a fost condamnată la 6 ani de închisoare cu executare în dosarul „Gala Bute”. Ea a încercat să fugă din România și să ajungă în Grecia, însă a fost prinsă în Bulgaria.  De atunci și până acum, Udrea se află într-o închisoare din Bulgaria. Pe 3 iunie, magistrații bulgari vor trebui să decidă dacă o vor preda pe Elena Udrea autorităților din România, aici unde ar trebui să își săvârșească pedeapsa.

Fiindcă nu vrea să facă anii de închisoare în România, Elena Udrea le-a spus judecătorilor din Bulgaria că va fi în pericol dacă va fi trimisă în țară. O instanță de la Sofia a cerut autorităților române detalii despre condițiile în care va fi ținută Elena Udrea în închisoare. Ulterior, aceeași instanță a decis să accepte extrădarea Elenei Udrea în România. Fostul ministru a făcut apel, iar pe 3 iunie urmează ca magistrații bulgari să ia o decizie definitivă.

Share.