Vor mai trece câteva zile până când Gabriela Firea va ceda postul de primar general al Capitalei. Astfel, Nicuşor Dan va mai avea astfel de aşteptat. Până atunci, Firea se ocupă în continuare de administrarea Primăriei Bucureşti. Această decizie este prevăzută chiar în Codul Administrativ.

Cine rămâne primar?

Documentul arată faptul că  mandatul de edil şef să fie validat în termen de 20 de zile de la data desfășurării alegerilor locale. Acesta va fi validat de judecătoria aparţinătoare locului în care au avut loc alegerile locale respective, în cazul nostru, cele din 27 septembrie.

Astfel că, mandatul de edil şef pentru alesul Nicușor Dan va fi validat în în 20 de zile de la data alegerilor locale, 27 septembrie.

Legea mai arată şi că în faţa judecătorilor, validarea se va face imediat după prezentarea oficială a raportului veniturilor și cheltuielilor electorale. Decizia este luată conform  legii care face trimitere la finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale.

Mandatul poate fi nevalidat

Tot în acest context, noul primar poate avea de pierdut. Instanța poate hotărâ în acel moment și invalidarea mandatului. Acest lucru s-ar întâmpla în situaţia în care se descoperă  o încălcare a condițiilor de eligibilitate sau votul alegătorilor decis final prin proces de fraudă electorală.

Primarul ales va depune jurământul în prima ședință a Consiliului General al Municipiului București. Acesta se va ține după validarea mandatelor consilierilor aleși. Procesul durează până la 60 de zile.

Concluzionăm faptul că Gabriela Firea mai rămâne în funcția de primar pentru aproape 2 luni, timp în care Nicuşor Dan are doar de aşteptat.

Firea a făcut anunţul! Rămâne primar al Capitalei
Firea a făcut anunţul! Rămâne primar al Capitalei

Firea declară că trece printr-o perioadă cruntă

Firea a explicat că ea simte că i s-a înfipt un cuţit în spate. Aceasta a explicat că este un moment dificil peste care nu ştie dacă va putea trece atât de uşor.

„Va urma o perioadă dificilă pentru mine. Urmează un purgatoriu, urmează câteva luni de reproșuri a noii echipe. Dar după câteva luni noua echipă va trebui să vină cu fapte.

Sunt aproape 5 puncte distanță între mine și principalul contracandidat. Cred că a fost un cumul de factori. Pe dreapta a existat un cumul de partide, dar pe stânga oameni care ar fi putut să facă front comun, și pe stânga unii au dorit să mă lovească alături de inamici. Atunci când și cei din familia ta te lovesc cu cuțitul în spate e mai dureros”, a spus Firea într-o postare live pe Facebook.