Bruneta face acuzații tăioase. Susține că interpretul de muzică de petrecere nu își asumă responsabilitatea pentru copilul pe care îl are cu el. Aceasta este pornită să își caute dreptatea și face tot ce poate în acest sens.

Costi Ioniță a fost plecat mai mult timp în Statele Unite ale Americii, iar din această vară a revenit în România. Are numeroase colaborări cu alți artiști de top, iar piesele produse de el ajung mereu pe primele locuri. Dacă pe planul muzical îi merge excelent, nu se poate spune același lucru și despre viața personală.

Fosta iubită a lui Costi Ioniță îl atacă dur! Acuzații fără precedent

 

Costi Ioniță, desființat de fosta iubită

Cristina Pană susține că are o fetiță cu el și nu și-a asumat nici până acum responsabilitatea față de ea. Fosta asistentă TV are numai cuvinte grele la adresa fostului său iubit. Susține că a fost abuzată și folosită de Costi Ioniță, iar după ce a rămas însărcinată, nu a dorit să mai audă de ea.

Potrivit brunetei, acesta s-a dat la o parte de la absolut orice responsabilitate față de fetița lui. Acesta i-a pus în vedere să nu îl mai deranjeze. În plus, nu îi plătește pensie alimentară, deși are succes și întoarce banii cu lopata.

„De ce trebuie să ascund faptul că am fost mințită, înșelată, folosită, abuzată? Nu o să-i spun niciodată fetei mele că tatăl ei mi-a spus să-i zic ei că el e mort pentru noi. Și să nu-l mai deranjez, nu o să-i spun că nu-i plătește pensia alimentară, care este ridicol de mică.

Nu o să-i spun că tatăl ei este un iresponsabil, profitor. Unde era onoarea când ne-ai lăsat în stradă de Crăciun fără un acoperiș deasupra capului? De ce nu plătești pensia alimentară pentru copilul tău?”, susține Cristina Pană.

Cristina Pană este o fostă asistentă TV, iar la vremea când era foarte cunoscută, petrecea mult timp cu Sânziana Buruiană. De asemenea, se află printre vedetele din showbiz care au pozat în reviste pentru adulți.