Giulia Nahmany este extrem de afectată de pierderea uneia dintre cele mai dragi ființe din viața ei. Chiar dacă au trecut deja câteva zile, această nu își poate reveni din șocul trăit. Pentru că susține ea abia acum a înțeles care sunt lucrurile importante în viață, Giulia a așternut pe paginile sale de socializare un mesaj emoționant.

“Sunt multe lucruri pe care nu am apucat să le spun oamenilor din viața mea. Uneori pentru că nu mi-am găsit cuvintele, alteori pentru că am crezut că voi avea timp să o fac mai târziu. Câteodată pentru că am crezut că oamenii cărora aș vrea să le spun căt îi iubesc știu deja asta. Însă, viața ne arată uneori că nu avem un «mai târziu». Tot ce avem este prezentul. Vrei să-i spui cuiva că îl iubești? Fă-o acum. Nu te gândi că știe deja sau că o poți face mai târziu. Uneori nu există acest «mai târziu»…” este mesajul așternut pe rețelele de socializare de carismatică actriță.

Fanii îi arată tot sprijinul

Numeroase persoane care o cunosc pe Giulia atât din viață reală cât și din cea virtuală au ținut să îi arate toată aprecierea și îmbrățișările calde de la distanță. Actrița a fostpur și simplu copleșită de numeroase mesaje menite să îi schimbe starea de spirit și să o încurajeze.

Giulia Nahmany îngenunchiată de durere după moartea tatălui. Gestul  neașteptat făcut de vedetă

“Ai dreptate! Sentimentele nu se simt total dacă nu și le declari… prin «grai viu». Iubirea este unul dintre cele mai frumoase lături pe care o manifestă orice ființa… omul este binecuvântat că poate vorbi… eu îmi declar iubirea ori de câte ori am ocazia, lucru pe care nu-l făceam… și chiar recunoștința o declar în orice moment…. atât avem momentul. O seară în liniște și armonie!”, “Te admir foarte mult și te iubesc, Giulia”, “(…) câtă nevoie de aceste vorbe avem că să înfruntăm greutățile viețîi și nimeni din jur nu pricepe că iubirea este elementul unei vieți împlinite și sănătoase” au fost doar câteva dintre mesajele postate de  internauți pe paginile ei de socializare.

Puțini știu că în urmă cu câțiva ani, actrița și-a pierdut și mama. Durerea este astfel cu atât mai mare cu cât Giulia nu mai are nici un părinte în viață. De atunci această susține că în viață ei a avut loc o schimbare majoră care a făcut-o să își dea seama cât de importanți sunt oamenii dragi și prețuirea lor.

 

”Schimbarea majoră a venit după ce am pierdut-o pe mama mea. Am suferit foarte mult în acea perioadă și toată suferința a venit cu o conștientizare: pur și simplu am simțit că dacă nu fac o schimbare la 180 de grade nu o să pot să fiu bine. Așa că am decis să transform acea suferință în putere.Prima schimbare pe care am făcut-o a fost în alimentație. Apoi, prin grația divină, am început să evoluez din punct de vedere spiritual. Așa am început să practic yoga și am învățat să mă conectez cu sinele meu, să înțeleg care este menirea noastră aici, pe Pământ și că noi toți, fără excepții, avem o misiune. Cred foarte mult în asta și cred că misiunea mea este să inspir oamenii să ajungă la adevărata lor natură, să evolueze, să traiască sănătos, să acceseze fericirea care vine din interiorul lor.” preciza Giulia la momentul respectiv.