Henri de Toulouse-Lautrec este un pictor francez din perioada postimpresionistă, care a reușit să revoluționeze modul în care se raporta pictura la corpul omenesc. Reușește să ofere noi valențe artei plastice, de la combinația de culoare, dar și a redimensionării corpului uman. Acesta a avut șansa incredibilă de a se naște într-o familie înstărită de nobili. Mai târziu atitudinea sa va fi criticată prin prisma statutului său.

Un alt mare avantaj al lui Henri de Toulouse-Lautrec este faptul că a avut acces la o educație de rag înalt. Beneficiind de accesul la studii pe care mulți colegi de breaslă le-au visat numai. Dar viața micului Henri va fi foarte grea, pe timpul copilăriei și adolescenței sale trece printr-o serie de accidente care-i schimbă total perspectivele de viitor.

Henri de Toulouse-Lautrec: arta printre suferință, can-can și bordeluri

La data 30 mai 1878, are parte de un accident stupid, cade de pe un scaun și îşi fracturează femurul stâng. După ceva timp, iar vara următoare accidentului, are parte de un eveniment similar. Dar de data aceasta îi este accidentată partea dreaptă, tot la nivelul femurului. Acesta suferea de o boală genetică, având tulburări de calcificare. Astfel, consolidarea fracturilor se face într-un mod defectuos. Iar Henri va rămâne o mare perioadă invalid, ne mai crescând nici în înălțime. Pictorul va avea la maturitate o talie de doar 152 cm.

Bal în Moulin Rouge

Perioada în care a fost paralizat nu l-a întristat deloc pe artist, cel puțin la prima vedere. El și-a petrecut mare parte din invaliditate desenând. Talentul său în această perioadă se rafinează, devenind evident. Mama sa este prima care vede în Henri de Toulouse-Lautrec un artist plastic.  Constituția sa va fi un impediment pentru Lautrec la maturitate. Având un corp de adult normal dar picioare de copil. El se deplasa cu foarte mare greutate, ajutat fiind de un baston.

În Salonul de pe Rue des Moulins, 1894 – Musée Toulouse-Lautrec, Albi

Henri de Toulouse-Lautrec își va face studiile câțiva ani mai târziu la Paris sub îndrumarea lui Léon Bonnat. Acesta i-a fost profesor și lui Vincent Van Gogh. Lautrec este puternic influențat de arta unor pictori ca Édouard Manet, Auguste Renoir şi Edgar Degas. Acesta va duce o viață aproape de limita promiscuității. Acesta a stat mare parte din timpul vieții în bordeluri, pentru el reprezenta singura modalitate prin care putea să comunice cu femeile. Se simțea foarte frustrat de felul în care arăta și nu a fost deschis spre a întemeia o familie. A fost o fire boemă care a reușit să se remarce în puzderia de artiști parizieni.

Pictorul de cabaret și bordel

„Viaţa lui Lautrec a căpătat acum un ritm ameţitor. De la Mirliton la un bar oarecare, de la Chat Noir la Moulin Rouge, de la un bordel la un circ sau o braserie, îi cară după el pe toţi cei pe care îi întîlneşte, silindu-i să-l urmeze, agăţîndu-se de ei, şi neîntorcîndu-se acasă decît cu mare părere de rău şi din ce în ce mai tîrziu. Dacă ar putea, nu s-ar mai duce acasă niciodată, nu s-ar mai întoarce niciodată în singurătatea de care se teme atît. Grupul de prieteni creşte neîncetat. Sînt unii care îl distrează, pe care-i îngăduie, pe care-i reţine de te şi miri de ce, căzîndu-i cu tronc unul, pentru că are o scăfl:rlie de o formă ciudată, altul pentru că, în tot Parisul, nu mai e nimeni care să se fălească cu jiletci mai frumoase. Mai sînt şi tovarăşii lui de plăceri, cei care nu se dau niciodată în lături să-l urmeze în nesfîrşitele lui raite prin oraş. Mai sînt şi alţii alături de care-la adăpostul cărora-se simte în siguranţă.” „Viața lui Toulouse-Lautrec” de Henri Perruchot.

În anul 1886 își va putea ține pentru prima dată expoziția personală. Acesta alege un loc cât se poate de atipic pentru a prezenta picturile sale pe măsura atmosferei din cabaretul „Mirliton”. Iar în anul 1887 va prezenta o parte a muncii sale la Toulouse. Tablourile sale sunt admirate în cadrul expoziției internaționale a reprezentanților Academiei de Arte Frumoase. Stilul său era unul foarte direct, oferind imagini de o valoare inestimabile. Reușește să surprindă viața în detaliile sale cele mai profunde. Pictura sa din această perioadă se încadrează cumva în arta nabiștilor, dar și a simboliștilor. De aceea pictura sa are o armonie încântătoare a culorilor.