„Luna albastră”  o să fie observată pe 31 octombrie, fix de Halloween. Este pentru a doua oară în luna octombrie când va fi lună plină.

O lună albastră de Halloween este foarte rară, iar un astfel de eveniment astral a avut loc ultima oară  în anul 2001. Din acest motiv Halloween-ul din acest an este unul special. Conform astrologiei, există patru zodii care vor fi foarte afectate de această lună albastră.

Taur

Datorită efectelor lunii pline, taurii vor simți totul la un nivel foarte personal și intens. De fapt, cu ocazia acestui eveniment astral își vor reînvia și reporni emoțiile interioare pe care au încercat foarte mult timp să le ignore. Iar acest proces va fi unul de vindecare. Dar, din moment ce vor fi destul de intense, este mai bine pentru ei să nu reacționeze prea mult, deoarece s-ar putea ca lucrurile să devină dramatice. În plus, s-ar putea să ajungă în situația de a nu se putea controla, așa cum fac de fiecare dată, ci mai degrabă se vor lăsa conduși de trăirile de moment.

,,Luna albastră” va avea loc chiar de Halloween și aduce mari schimbări pentru aceste zodii!
Foto: freepik.com

Leu

Acesta va fi un moment intens pentru cariera nativilor Leu. Fie că aleg să-și schimbe imaginea profesională sau că vor decide să-și schimbe întreaga direcție în ceea ce privește jobul, o schimbare importantă se anunță în acest sector profesional. De aceea este important să Leii să-și analizeze foarte bine toate oportunitățile. Totuși, nu înseamnă că trebuie să dea uitării actualul job.

Scorpion

Luna albastră  va aduce schimbări în viața amoroasă a nativilor Scorpion. Ei vor putea să vadă mult mai clar lucrurile care sunt pozitive sau negative în relație. Și așa vor putea înțelege ce ar trebui să schimbe pentru ca relația să funcționeze mai bine, acolo unde este cazul. În orice caz vor avea anumite lucruri de discutat cu persoana iubită.

Vărsător

Evoluție este cuvântul cheie pentru Vărsători. Este momentul potrivit pentru ei să treacă printr-o transformare. Așadar, ar trebui să lase în sfârșit toate problemele ce țin de trecut și să fie  gata să adune noi cunoștințe și experiențe. În plus, acea teamă că ar putea fi răniți ar trebui să dispară de această dată, pentru că nu vor avea de suferit.