Amsterdam este unul dintre cele mai mari orașe din lume recunoscut prin viața sa mondenă unică și este asaltat de turiști. Amsterdam are o reputație de metropolă fascinantă, accentuată de latura sa picantă. Are renumele de capitală liberă, liberală, libertină. Capitala găzduiește restaurante, baruri și cluburi moderne, de ultimă oră. Este de departe unul dintre cele mai progresive orașe din lume, locul unde se poate fuma liber marijuana.

Primarul din Amsterdam le spune vizitatorilor să stea departe transmite Bloomberg, citat de Agerpres. Asta deși europenii sunt acum liberi să călătorească din nou, după adoptarea normelor de relaxare la nivel european.

”Dacă vreţi să veniţi, vă rog să vă gândiţi de două ori. Turiştilor care vin în acest moment în Amsterdam vreau să le spun urgent: evitaţi locurile aglomerate, evitaţi week-end-ul”, spune primarul Femke Halsema într-un interviu acordat ieri.

Până la pandemie statisticile arătau că peste un milion de turiști veneau lunar în Amsterdam. Cifra aceasta depăsea populaţia permanentă a oraşului. Cartierul roșu, magazinele unde se vinde marijuana şi canalele pitoreşti erau ca un magnet pentru oameni veniți din întreaga lume.

”Corona şi turismul de masă nu merg bine împreună, cu siguranţă nu într-un oraş cu un centru istoric cum este Amsterdam. Există riscul de contaminare”, spune Halsema.

"Prima

S-au închis străzi din Cartierul Roșu

 

Mai multe dintre străzile celebrului Cartier Roșu sunt închise ca urmare a deciziei autorităților din Amsterdam. Acest lucru a fost determinat de creșterea masivă a numărului de turiști, imediat după relaxare.

Prostituția este legală în Olanda, iar în Amsterdam turiștii cutreieră Cartierul Roșu. În aceasta parte a orașului, fetele închiriază camere mici cu ferestre enorme, situate de-a lungul canalelor și a străzilor lăturalnice. Serviciile rapide și lipsite de romantism pe care le oferă acestea, pornesc de la 50 de euro în sus.

Centrul istoric a fost invadat de afişe în care oamenii sunt avertizaţi să menţină o distanţă de cel puţin 1,5 metri. Acestea sunt puse la locuri vizibile și în celebra Piață Dam. Magazinele din centrul istoric au interdicție în vânzarea alcoolului de joi până duminică, începând cu week-end-ul acesta până la 1 septembrie.

”În general, peste tot în Europa se poate vedea cum din ce în ce mai mult oamenii nu mai respectă distanţa socială. Acest lucru este foarte îngrijorător”, a spus prima femeie primar din Amsterdam.