Un proiect de infrastructură ar putea schimba soarta României. O autostradă şi o linie de cale ferată sunt noile propuneri pentru a schimba viitorul economic. Autostrada şi calea ferată sunt menite pentru a lega portul Gdansk din Polonia. Acesta reprezintă un proiect care ar urma să fie pus în aplicare cu partea americană. Este o investiţie de proporţii. Declaraţii despre noul proiect – speranţă pentru România au fost făcute de ambasadorul SUA la București, Adrian Zuckerman.

Ce declară Adrian Zuckerman

„Vom începe derularea unui nou proiect pentru România, împreună cu Polonia, pentru construirea unei autostrăzi și a unei căi ferate, care să lege Constanța, de la Marea Neagră, cu Gdansk, de la Marea Baltică. Acest proiect de infrastructură va reprezenta un beneficiu uriaș pentru economiile României și Poloniei, dar și pentru economiile din regiune, ani buni de acum încolo”, a declarat Adrian Zuckerman, vineri, la Washington, în alocuțiunea rostită cu ocazia semnării Acordului interguvernamental dintre România și Statele Unite, care a avut loc la Departamentul Energiei.

Potrivit acestuia, România şi Polonia sunt reprezentanţi majori în soarta Flancului de Est al Europei atunci când vine vorba despre orice conflict cu Rusia.

În acest context, ministrul Economiei, Virgil Popescu, a fost prezent la Washington, acolo unde a semnat Acordul interguvernamental din partea României.

S-a găsit oficial soluţia pentru ca portul Constanţa să fie legat de portul din Polonia
S-a găsit oficial soluţia pentru ca portul Constanţa să fie legat de portul din Polonia

De alfel, americanii au anunţat că sprijină construirea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă, în recondiționarea unității 1.Proiectul valorează opt miliarde de dolari şi este îndrumat de una dintre cele mai mari firme de construcții din Statele Unite. Franţa şi Canada vor fi pe lista companiilor implicate. Acordul interguvernamental a fost semnat la Washington de către ministrul Economiei, Virgil Popescu, și omologul său american, Dan Brouillette.

„În 12 iunie s-a reziliat acordul cu compania chineză de la Cernavodă și toată lumea întreba ce vom pune în loc. I-am rugat să aibă răbdare și astăzi am parafat acordul interguvernamental cu SUA pentru colaborarea în domeniul nuclear civil pentru retehnologizarea Unității 1 și construcția reactoarelor 3 și 4. Acordul mai cuprinde și o colaborare universitară în domeniul nuclear, inclusiv colaborarea pe o nouă tehnologie a reactoarelor mici modulare pe care americanii o dezvoltă, dar vorbind în principal de Reactoarele 3 și 4 vorbim de tehnologie CANDU 6, deci ceea ce România are în Unitatea 1 și Unitatea 2 în momentul de față”, a explicat vineri seara, la Digi24, ministrul economiei, Virgil Popescu.