Simona Gherghe a fost bătută crunt. Vedeta afișează mereu un zâmbet larg pe față, pentru că are și motive. Vedeta este extrem de fericită și are tot ceea ce își dorește. În trecut, lucrurile nu au stat atât de bine pentru ea. Simona Gherhe a trecut timp de trei prin clipe de coșmar, despre care i-a fost greu să vorbească. Drumul spre ceea ce este astăzi nu a fost nici pe departe unul ușor.

Acum ceva timp, Simona Gherghe a fost bătută de antrenorii ei. Visa să ajungă gimnastă, se vedea pe podium. Nu a reușit acest lucru, ci nu pentru că nu își dorea. A muncit mult și se vedea precum Nadia Comăneci, dar nu a fost să fie. Vina nu a fost a ei, a făcut tot ce i-a stat în putință. Dar, din păcate, a fost descurajată de cei care ar fi trebuit să o pregătească pentru viitor.

Simona Gherghe a fost bătută crunt

Se pare că vedeta a trecut prin chinuri groaznice despre care nu vorbea. Părinții ei au observat prin cea trecea fiica lor, dar destul de târziu. La un moment dat, Simona Gherghe a fost bătută cu o scândură, iar cei care au crescut-o au luat atitudine. Cariera ei de gimnastă s-a terminat acolo, dar viața îi pregătea un parcurs frumos.

„Chinul copilăriei mele a durat vreo trei ani. Până într-o zi, când am venit acasă cu picioarele învineţite. Profesoara de balet, o unguroaică a cărei singură pasiune era să ne jignească îngrozitor, mă bătuse cu o scândură, pentru că nu executasem corect nu ştiu ce mişcare… Părinţii nu m-au mai lăsat să merg la antrenamente.”, a povestit vedeta.

„Antrenorul de gimnastică, domnul Radu, şi balerina, doamna Balog, ne-au pus să facem şpagatul. Nu mi-a ieşit aşa cum ar fi trebuit şi m-am aşezat, cu picioarele depărtate, într-o imitaţie stângace de şpagat. Profesorul m-a văzut, s-a apropiat şi m-a lovit cu pumnul în spate. O lovitură atât de puternică, încât o simt şi acum, pe şira spinării… Tot ce-a urmat a fost un coşmar. Simpla prezenţă în sală a acelui om mă paraliza.”, a mai spus ea.