Torquemada. Frica provocată de Inchiziție se bazează pe anumite elemente. În principal, dicutăm despre un mecanism al confidențialității. Persoana care este acuzată va fi interogată fără să știe motivul atunci când este adusă la tribunal. Îi sunt adresate întrebări despre comportamentul, cât și despre obiceiurile sale din ultima perioadă. În final, este întrebată dacă cunoaște motivul interogării în locul respectiv. Persoana în cauză nu este conștientă să menționeze acest lucru, doar presupunând, putem spune chiar că va duce o bătălie acerbă cu nălucile imaginației sale. Detaliile acuzatului despre acțiunea propriu-zisă a interogării sunt limitate.

Acesta nu cunoaște nici denunțătorii, cât nici acuzatorii, nestabilind absolut nici o legătură cu familia sau apropiații; al doilea element este acea memorie a infamiei. Era importantă, pentru că, astfel, se putea păstra amintirea condamnării. Era vorba despre câteva tunici ori negre ori galbene și dacă acuzatul era judecat și apoi condamnat la moarte, aveau o crucie de culoare roșie în centru. Aceste tunici, rareori, trebuiau purtate de către ereticul mărturisit chiar toată viața. La sfârșit, fărădelegea care era comisă se risipiea asupra atât a copiilor, cât și a rudelor; al treilea element este o declarație de «„incapacitate”» .

Aici se producea actul de privare a tuturor drepturilor civile; și ultimul element este constituit de primejdia sărăciei. Acesta din urmă este, într-adevăr, o vizibilă consecință a lucrurilor mărturisite în paragraful de mai sus. Numeroase familii se încumetau la sărăcie, într-un mod intempestiv, tocmai din cauza acțiunii de declarare a incapacității.

O problemă importantă ce se aduce în discuție în privința lui Torquemada este aceea dacă cel din urmă respectă acel secret confesional.

Spovedania ocupă un loc, cu desăvârșire, deosebit în cadrul tradiției catolice. Spovedania are în componența sa o multitudine de elemente care ofereau crezare în ceea ce privește ultimul cuvânt, o încheiere atât demnă de încredere, cât și rapidă a respectivului proces în desfășurare. Prin intermediul spovedaniei, o serie de informații erau descoperite. Uneori, inchizitorii se confruntau cu o situație destul de delicată: de a stăvili erezia sau de a apăra acel secret de natură confesională. În Sicilia, Bisericile furnizează mărturii de-a dreptul tulburătoare, și-anume: «„Inchizitorul cerea ca preoții și călugării să dezvăluie păcatele celor ce se spovedau, iar Inchizitorul îi denunțase pe unii preoți, îi chinuise și îi pedepsise, pentru a face astfel de dezvăluiri.”»

În general, actul spovedaniei se transforma într-un act de denunț. Are capacitatea să ofere un cadru propice pentru critici, îndeosebi adresate de către luterani, cei care sunt adversarii acelei trăsături de taină a procesului de pocăință. Spovedania este confundată, rareori, cu o mărturie de tip procesual. Mai presus de orice, deține capacitatea să confirme, în principal, teroarea pricinuită tocmai de către o manipulație din partea conștiințelor, devenind, totodată, mult mai accentuată.

Se naște, cu desăvârșire, o dilemă destul de accentuată asupra căreia cercetătorii se axează în ultimul timp, și-anume că Inchiziția laică a fost foarte cumplită spre deosebire de cea catolică, încât cea din urmă a încercat reducerea exceselor. Acest fapt s-a declarat atât pe întreaga perioadă a procesului, cât și în momentul duratei încarcerării și torturei.