Vara vine cu primele majorari promise de coalitia de guvernare. Primii care vor primi bani in plus vor fi bugetarii care au protestat pentru cresterea salariala. Guvernul Ciolacu a promis si a adoptat in regim de urgenta majorarea salariala de 10% in doua transe, in iunie si septembrie, pentru mai multe categorii de salariati din administratia centrala si locala.
Majorarea salariilor bugetarilor
Potrivit Notei de fundamentare care insoteste proiectul de OUG privind masuri referitoare la salarizarea personalului din unele sectoare de activitate bugetara, impactul bugetar a fost estimat la peste un miliard de lei. Angajatii din domeniul Culturii, cei de la Registrul Comertului, de la agentiile de Mediu, angajatii din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, cei din cadrul Apararii si functionarii din primariile localitatilor cu mai putin de 20.000 de locuitori beneficiaza de aceste cresteri salariale.
Totodata, se prevede ca personalul agentiilor judetene pentru protectia mediului si agentiei pentru protectia mediului municipiului Bucuresti sa beneficieze de salarizare corespunzatoare functiilor publice de stat prevazute la nivelul Agenției Naționale pentru Protecția Mediului.
Salarii profesori
Profesorii au protestat si au obtinut majorari in mai multe transe. Urmatoarea crestere a salariilor o vor avea de la 1 iunie. Potrivit Ordonantei de urgenta privind unele masuri legate de salarizarea personalului din invatamant si din alte sectoare bugetare, in anul 2024 vor avea loc doua cresteri salariale: prima la 1 ianuarie 2024 si a doua la 1 iunie 2024.
Salarii angajati din sanatate
Si angajatii din domeniul sanitar au protestat, iar Guvernul a adoptat in martie o ordonanta de urgenta privind majorari salariale pentru personalul din sanatate, asistenta sociala si alte sectoare de activitate bugetara. Tot in luna iunie vor beneficia de urmatoarea majorare.
Actul normativ aprobat de Executiv stabileste ca, incepand cu luna martie 2024, salariile de baza ale personalului care ocupa functii din domeniul asistentei sociale, precum si ale personalului TESA din unitatile si centre de asistenta sociala cu sau fara personalitate juridica se majoreaza cu 20% fata de nivelul salariului de baza aferent lunii decembrie 2023.
Mai multe cresteri in domeniul salariilor si pensiilor
Analistul fiscal Adrian Negrescu a explicat ca aceste cresteri salariale si a pensiilor, decise din pixul politicienilor, sunt ca un fel de joc de alba-neagra financiar, un exercitiu de scamatorie economica din care, din pacate, romanii vor avea doar de pierdut. In plus, expertul este de parere ca aceste masuri vor duce la cresteri de preturi si la o reducere a puterii de cumparare a romanilor.
Desi majorarile salariale si a pensiilor sunt binevenite, ele ridica semne de intrebare privind impactul economic si fiscal pe termen lung. Romanii ar putea plati cu varf si indesat toate aceste decizii guvernamentale cu iz electoral in viitor, prin cresteri de taxe si impozite.