O bună parte din România este sub atenționare cod roșu de caniculă, dar în alte zone termometrele au indicat valori sub 0 grade Celsius. Iar scăderea de temperatură a favorizat chiar apariția primilor fulgi de zăpadă.

Pare de necrezut, dacă ne gândim la căldurile din această vară, dar a nins în România la mijlocul lui august!

Unde a nins la mijlocul lui august

În această zonă a fost atât de frig încât apa a înghețat, după cum au descoperit chiar turiștii. Iar temperaturile scăzute, sub 0 grade Celsius, au transformat ploaia în zăpadă.

De această surpriză au avut parte turiștii care zilele acestea și-au stabilit „cantonamentul” minivacanței de Sfânta Maria la Rânca, pe Transalpina (DN 67C), cea mai înaltă șosea din România.

Dacă Administraţia Naţională de Meteorologie a dat pe bandă rulantă coduri de caniculă în majoritatea regiunilor din ţară, aici a nins ca-n povești, spre deliciul turiștilor.

Turiștii surprinși de ninsoare

Pe Transalpina, temperatura a scăzut sub 0 grade, astfel că drumul care „sparge” Parângul s-a umplut de zăpadă. Una de luna august, care nu a reprezentat niciun pericol pentru șoferi, însă.

Turiștii care au mers pe Transalpina zilele acestea au filmat ninsoarea neașteptată. Imaginile video urcate pe rețeaua TikTok arată carosabilul acoperit cu zăpadă.

Această surpriză meteorologică a adus un strop de inedit și bucurie pentru turiștii care se relaxau în minivacanța de Sfânta Maria, oferindu-le o experiența de neuitat în mijlocul verii.

Așadar, România a fost martora unui fenomen meteorologic neobișnuit în mijlocul lui august, demonstrând încă o dată imprevizibilitatea vremii și oferindu-le turiștilor o amintire deosebită din această vacanță.