Peste numai câteva zile, la începutul lunii august, românii sărbătoresc Schimbarea la Față a Domnului. Sărbătoarea importantă pentru creștinii ortodocși este prăznuită de creștini în fiecare an, pe data de 6 august.

Originea și semnificația Sărbătorii

Sărbătoarea Shimbării la Față a Domnului datează de la începutul secolului al IV-lea, când Sfânta Împărăteasă Elena a zidit o biserică pe Muntele Tabor. Această sărbătoare a început să fie menționată și în documente din prima jumătate a secolului al V-lea.

Schimbarea la Față amintește creștinilor de momentul în care apostolii Mântuitorului, aflați pe muntele Tabor, s-au convins că acesta nu este doar un proroc al lui Dumnezeu, ci Fiul Său. Semnificația acestei sărbători este vederea lui Dumnezeu și transfigurarea omului, posibilitatea lui de a se îndumnezei încă din viața aceasta. În popor, sărbătoarea este privită și ca începutul toamnei.

Tradiții și obiceiuri populare

În această zi se culeg ultimele plante de leac, despre care se spune că au puteri vindecătoare. Dacă vremea este însorită și plăcută, țăranii spun că vom avea o toamnă îmbelșugată. În schimb, dacă plouă, ne întâmpină o toamnă mohorâtă.

Se duc la biserică mere, pere, prune și mai ales struguri, întrucât recolta aceasta se numește „pârga” din struguri. Fructele se duc la biserică pentru a fi sfințite, apoi se împart credincioșilor care participă la slujbă. De asemenea, se împart pachete cu fructe și cu bucate de post, în memoria rudelor decedate. În tradiția populară, boabele desprinse din ciorchini poartă numele de „coliva de struguri”, aceste ofrande dăruindu-se în memoria rudelor plecate în eternitate.

Superstiții și interdicții de Schimbarea la Față

Tradiția spune că nu se spală în această zi, deoarece se crede că veți fi năpădiți de ploșnițe și păduchi; femeile însărcinate, dacă vor posti în această zi, se spune că vor avea parte de o naștere ușoară și de copii sănătoși. De asemenea, în această zi nu e bine să te cerți cu nimeni și nici să fii certat de cineva, pentru că se crede că vei fi tot anul, până la următoarea sărbătoare. Fetele sunt sfătuite să nu-și pieptene părul în această zi, pentru că se spune că acesta nu le va mai crește. Și scăldatul este interzis în această zi, din cauza riscului crescut de îmbolnăvire dat de apele tot mai reci.

Prin urmare, Schimbarea la Față a Domnului este nu doar o celebrare religioasă, ci și o sărbătoare plină de tradiții și obiceiuri care aduc comunitatea împreună într-un moment de reculegere și recunoștință.